Leco a participat la expozitia AGRIPLANTA Recomandat

In perioada 5-8 iunie 2014, Institutul National de Cercetare - Dezvoltare Agricola, pe o suprafata de peste 30 de hecatre a gazduit  AgriPlanta – RomAgroTec 2014, eveniment aflat la a patra editie, dedicat agricultorilor si specialistilor din agricultura. Aici si-au dat intilnire 198 de expozanti din tara si de peste hotare, fiecare incercad sa arate ceea ce are mai bun, sau ce are mai intersant in ofeta.

Deschiderea acestui eveniment s-a facut in prezenta domnilor Daniel Constantin – Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Peter Tamas Nagy – Secretar de Stat MADR, Peter Grothues – Director general DLG International, Ernst Zimmerl – Ataşat pe probleme de agricultură şi mediu, pentru România şi Ungaria, al Ambasadei Austriei la Budapesta, precum si a numeroşi specialişti şi jurnalişti.

Demonstratiile cu masini agricole au ocupat un loc important in desfasurearea acestui eveniment, fiind un punct de atractie pentru vizitatori, baletul mecanic al agregatelor agricole fiind un spectacol gustat de vizitatori mai ales copiii. Parintii, mai mult sau mai putini specialisti priveau cu un ochi critic sau practic evolutia acestora.

Producatorii de tractoare au amenajat un poligon dotat cu jaloane si rampe, unde cei curiosi, specialisti sau mai putini specialisti au putut sa-si testeze indeminarea (curiosii) sau ‘agerimea’ tractoarelor.

Loturile demonstrative ajutate de ploile care au cazut in fiecare noapte, cu exceptia primei zile cand a udat oficialitatile, stateau frumos aliniate si se prezentau tuturor celor care doreu sa le ‘cunoasca’.

Standul E60 – la fel ca si soseaua din fata sediului nostru din Targu Mures- a fost ‘casa’ unde ne-am prezentat celor care au dorit sa ne cunoasca. Vedetele incontestabile au fost lanturile expuse, lanturi agricole si industriale, sistemul de ungere multipunct al SKF, cat si rulmentii si carcasele KOYO. Langa aceste produse au stat lagarele de lemn, cutitele pentru combine sau degetele pentru hedere.

Si a trecut repede… Am adunat cartile de vizita si pliantele primite, am triat informatiile acumulate, urmind ca sa definitivam toate discutiile incepute cu cei care ne-au vizitat.

Acum, probabil linistea s-a instalat in campie, deranjata uneori de soriceii de camp pe care i-am intilnit peste tot: in semanatori, buncarul de la combina, senilele de la tractoare, sau chiar in tevile de esapament, si in parcarea prost gandita, de la intrare.

Speram ca la anul sa ne vedem in soare si cu combine bine intretinute.

Director regional Vanzari,

ing. Ionel Popoviciu

Media

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Back to top